O boală insidioasă – despre cum am trecut linia de final

Cazul lui Marius este unul dintre cazurile complexe rezolvate de clinica noastra Intermedicas. Marius lucra ca Director de Marketing în cadrul unei companii multinaționale și, în ciuda programului încărcat, își făcea zilnic timp să alerge și periodic să participe la maratoane. “Îmi amintesc ultima competiție la care am participat înainte să fiu diagnosticat, a fost chiar în cadrul Marathon 7500 în Munții Bucegi. Timp de 3 zile mi-am epuizat corpul, nu mai participasem la un maraton de 6 luni și eram extrem de entuziasmat”, povestește Marius.

Boala a debutat insidios – dureri de spate resimțite doar în timpul activităților fizice, “La început erau exact ca niște crampe musculare, întocmai de aceea nici nu mi-a trecut prin gând să apelez la un medic. Fără să îmi dau seama de ce și cum, am ajuns să am spasme lombare, să merg legănat și, fiindcă am tot amânat consultarea unui specialist, am ajuns să nu mă mai pot ridica din pat. L-am sunat pe un prieten medic și mi-a spus că trebuie neapărat să merg la un ortoped“, își amintește Marius.

A ajuns la clinica noastră în 2015, iar cazul său a fost preluat de dr. Mircea Schmidt, medic in cadrul programul Visiting Professors Intermedicas.

Rezolvarea cazului

În România, statisticile arată că 30% din pacienți sunt diagnosticați anual cu spondilolisteză.

În urma analizelor de specialitate și a investigațiilor, Marius a primit un diagnostic grav: spondilolisteză de gradul 4. “Am preluat acest caz în ultimele zile ale vizitei mele la București din luna respectivă. Marius era în stare critică: avea 2 vertebre deplasate și coloana era pe punctul de a ceda. A fost nevoie să îmi prelungesc vizita, era un caz care necesita tratament imediat, iar timpul nu era de partea noastră”, afirmă dr. Schmidt.

Marius a suferit o intervenție complexă de reducere a spondilolistezei și i-a fost instalat un fixator extern cu rahisinteză. “Nu credeam că voi mai putea alerga vreodată, pierdusem și multe ore la birou, totul din cauza faptului că nu m-am gândit să văd un doctor mai repede. După ce 3 luni am fost în repaus la pat, pentru a ma recupera în urma operației, am început să urmez un tratament de terapie fizică. De 3 ori pe săptămână merg la ședințe de kinetoterapie și gimnastică medicală.  Îi mulțumesc dr. Mircea Schmidt pentru răbdarea cu care mi-a răspuns la toate întrebările și pentru că a continuat să creadă că există o soluție medicală chiar și în momentele în care eu renunțasem să mai sper. La fiecare vizită făcută în România dorește să afle cum am progresat.”

În prezent, evoluția pacientului este una bună, fiind în continuare monitorizat de clinica noastră împreună cu dr. Mircea Schmidt.

Share on facebook
Distribuie-l pe Facebook
Share on whatsapp
Distribuie-l pe WhatsApp
Share on email
Distribuie-l prin email

Programează-te!

Pentru a te programa te rugăm să completezi formularul de mai jos. Ulterior, vom reveni către tine pentru a confirma programarea.

facebook messenger icon