Șef de lucrări Dr. Ioana Stoian intră în echipa de medici a Intermedicas

Dr. Ioana Stoian, Şef de lucrări în cadrul UMF “Carol Davila” Bucureşti, și unul dintre cei mai buni medici din domeniul ecocardiografiei, va face parte, începând din luna martie, din echipa de medici a Intermedicas.

În prezent, Dr. Stoian îşi desfăşoară activitatea în Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”, din Institutul Clinic Fundeni, fiind Şef Departament Explorări Neinvazive /Spitalizare de Zi.

Dr. Stoian are o experienţă vastă în domeniul ecocardiografiei. Domeniile de interes sunt multiple: de la aspectele ecografice întâlnite la sportivii de performanţă, la rolul ecocardiografiei în evaluarea funcţiei şi structurii inimii după un infarct de miocard acut, precum şi aprecierea ecografică a aterosclerozei, valvulopatiilor, protezelor valvulare, cardiomiopatiilor, cardiopatiilor congenitale sau spectrului de leziuni cardiace asociate cu sindromul Marfan.

Dr. Ioana Stoian a obţinut competenţa în Ecocardiografie și Ecocardiografie Specială şi a participat la un curs internaţional despre Telemedicină organizat de Universitatea din Bologna, Italia. Este membră a Societăţii Române de Cardiologie, Societăţii Europene de Cardiologie şi a Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară.

Dna. Dr. Stoian a participat la numeroase congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale cu aproape 100 de lucrări știintifice şi este prim-autor şi co-autor a zeci de articole care au apărut în reviste de profil româneşti şi internaționale.

De-a lungul timpului, activitatea Dr. Stoian a fost răsplatită cu distincţii importante:

  • Academia Română, Premiul Iuliu Haţieganu, 2004, pentru cartea “Electrocardiografie: 110 exemple”, Eduard Apetrei, Ioana Stoian. Ed InfoMedica, 2002
  • Premiul al II-lea, Sesiunea Postere, pentru lucrarea “Funcţia ventriculului drept la pacienţii cu stenoză aortică (evaluare eco – cateterism cardiac)”, Ioana Stoian, Carmen Ginghina, Ileana Arsenescu, E. Apetrei – Al XVIII-lea Simpozion Naţional de Ecocardiografie, 2003, Bucureşti
  • Premiul SANOFI, pentru cercetare clinică şi de laborator în domeniile ATEROTROMBOZA şi TROMBOGENEZĂ, pentru lucrarea “Riscul de embolie sistemică în disfuncţia urechiuşei stângi – evaluare prin ecocardiografie transesofagiană”, coautor Dr. Ioana Stoian, lucrare prezentată la al 37-lea Congres Naţional de Cardiologie, Sinaia, 1998

Pentru programări la doamna Dr. Ioana Stoian, contractați-ne la 021.222.13.70.

Share on facebook
Distribuie-l pe Facebook
Share on whatsapp
Distribuie-l pe WhatsApp
Share on email
Distribuie-l prin email

Programează-te!

Pentru a te programa te rugăm să completezi formularul de mai jos. Ulterior, vom reveni către tine pentru a confirma programarea.

facebook messenger icon