ARII DE EXPERTIZĂ:

Nefrologie

Boli interne

Competență în ultrasonografia generală

Competență în ultrasonografia aparatului urinar la adult

PROGRAM CONSULTAȚII:

Marti 15:30-18:00

Prezentarea medicului

Doamna Dr. Daniela Rădulescu este șef de lucrări în cadrul UMF „Carol Davila” București, Doctor în medicină, Medic primar boli interne, Medic primar nefrologie, cu competențe de ultrasonografie generală, ultrasonografie a aparatului urinar la adult și competența managementul serviciilor de sănătate.

 

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Doamna Dr. Rădulescu este în prezent coordonatorul medicilor rezidenți cu specialitatea nefrologie și membru ales al Consiliului Departamentului clinic nr. 3 al UMFCD. Totodată, începând cu anul 2019, aceasta a fost aleasă Coordonator național al Registrului de Predializă. 

 

Cariera sa este strâns legată de Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan”, acolo unde și-a desfășurat stagiatura, revenind ulterior în postura de medic secundar și, mai apoi, medic specialist în cadrul spitalului. În perioada 2006-2009 și 2010-2011 a condus Secția Clinică de Nefrologie a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Ioan”, fiind, de-a lungul timpului, coordonator sau membru al diferitelor programe și comisii din cadrul unității medicale. 

 

Pe parcursul carierei sale a publicat peste 200 de articole științifice, rezumate și lucrări, fiind autor unic a 6 cărți publicate de edituri naționale și internaționale.

Tarife servicii medicale

💊 Denumire serviciu medical

🏷 Tarif

Ecografie abdomen inferior

250 lei

Ecografie abdomen inferior si superior

350 lei

Consult nefrologie+Ecografie de organ(rinichi, vezica, prostata)

400 lei

Consult nefrologie + Ecografie abdomen inferior si superior

500 lei

Control nefrologie

200 lei

Consult nefrologie

300 lei

Solicită o programare

Spune-ne care este numele tău complet

Care este codul tău numeric personal (CNP)?

La ce număr de telefon te putem contacta?

La ce adresă de email te putem contacta?

Care este motivul pentru soliciți programarea?

Cum dorești să se realizeze programarea?

Metoda de plată dorită?

Vrei să ne mai transmiți ceva?

Pentru programări poți folosi formularul de mai jos sau aceste date de contact:

Tarife servicii medicale

💊 Denumire serviciu medical

🏷 Tarif

Ecografie abdomen inferior

250 lei

Ecografie abdomen inferior si superior

350 lei

Consult nefrologie+Ecografie de organ(rinichi, vezica, prostata)

400 lei

Consult nefrologie + Ecografie abdomen inferior si superior

500 lei

Control nefrologie

200 lei

Consult nefrologie

300 lei

Vrei să te ținem la curent cu programul Visiting Professors?

Alți medici specializați în Nefrologie

Programează-te!

Pentru a te programa te rugăm să completezi formularul de mai jos. Ulterior, vom reveni către tine pentru a confirma programarea.

facebook messenger icon