ARII DE EXPERTIZĂ:

Cardiologie

Cardiologie

Ecocardiografie generală, transesofagiană, perioperatorie și de stres

Boli coronariene

PROGRAM CONSULTAȚII:

În fiecare MARŢI

Prezentarea medicului

Doamna Dr. Doina Dimulescu este Profesor de cardiologie în cadrul UMF „Carol Davila” București, Doctor în Ştiinţe Medicale, Medic primar cardiolog și Medic primar internist, cu competența de ecocardiografie generală și specială.

Experienţa profesională şi ştiinţifică a Prof. Dr. Doina Dimulescu include un număr important de articole  şi rezumate, publicate în reviste româneşti şi internaţionale, dar și numeroase capitole în tratate şi monografii de specialitate.

Doamna profesor Dimulescu a înființat Clinica de cardiologie in Spitalul Universitar de Urgență Elias, în 2003, și a a fost managerul acestui spital în perioada 2010 – 2017.

Preocuparea  pentru excelenţă în domeniul medical i-a asigurat participarea ca investigator principal  și coordonator național în numeroase studii clinice internaționale.

Activitatea Prof. Dr. Doina Dimulescu a fost  premiată de-a lungul  anilor:  în anul 1978 a primit premiul “Dr. Emilia Dumitriu“ pentru cel mai bun absolvent al Facultăţii de Medicină, iar în 2013 a primit Distinctia “Meritul Academic” pentru activitate profesională.

Profesor  Doina Dimulescu a deținut,  între 2007 – 2010,   funcția de membru al Comisiei de Etică, Secţia Ştiinţele vieţii, a Ministerului Educaţiei şi  Cercetării, iar din 2005 face parte din Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Bucureşti.

De asemenea, Prof. Dr. Doina Dimulescu a ocupat diferite funcţii în conducerea Societăţii Române de Cardiologie: secretar (2005 – 2008), vicepreședinte (2008 – 2011).

Tarife servicii medicale

💊 Denumire serviciu medical

🏷 Tarif

Consult

250 lei

Control

200 lei

Ecografie cord

230 lei

EKG medic

- lei

Solicită o programare

Spune-ne care este numele tău complet

Care este codul tău numeric personal (CNP)?

La ce număr de telefon te putem contacta?

La ce adresă de email te putem contacta?

Care este motivul pentru soliciți programarea?

Cum dorești să se realizeze programarea?

Metoda de plată dorită?

Vrei să ne mai transmiți ceva?

Pentru programări poți folosi formularul de mai jos sau aceste date de contact:

Tarife servicii medicale

💊 Denumire serviciu medical

🏷 Tarif

Consult

250 lei

Control

200 lei

Ecografie cord

230 lei

EKG medic

- lei

Vrei să te ținem la curent cu programul Visiting Professors?

Programează-te!

Pentru a te programa te rugăm să completezi formularul de mai jos. Ulterior, vom reveni către tine pentru a confirma programarea.

facebook messenger icon